WANDA




nu ți-am spus încă dar aceasta este starea când ți se deschid arterele
direct în pământ cum într-o novă infinită
eu am mai mulți ochi și
mai multe limbi de vorbit
cu fiecare în parte
și deschizându-i fiecăruia timpul ca pe o cutie toracică
scenă a formelor viitoare
teatru al abstracțiunilor
(mersul fără picioare prin siajul comoției cerebrale
lumea lăsată în urmă ca o paralizie a cuvintelor)


scaunele se orânduiesc unul după altul
sicriele au luciu de diamant
oasele-lujer o închid pe Wanda în mine
și pe mine în text
legându-mi frontiera în jurul gâtului
jivină care tace și scrie despre subceresc
despre tranziția lucrurilor către spirite (bonul din vamă poartă ștampila
trupurilor centrate pe privirea celui exilat)
tot ceea ce trebuie să scrii înainte de a pleca
este o poveste ce trece din gură în gură
un sărut cu multe ființe care fug de adevăr
buze care se dilată peste memorie o cuprind o molfăie
o mestecă laolaltă cu imaginarul
fragii în aceeași înghițitură cu carnea pâinea homunculul cartilagiile și vinul
rădăcinile rupte direct din grumazul părinților
(lăsați în urmă ca niște catarge uscate)
ceea ce este, este pentru că va fi,
tot ce este, este pentru că a trecut prin această gură știrbă
care nu contenește să mestece și să sporovăiască
încă un jet de cuvinte
de sensuri
de salivă
de filoane ce vin peste materia ce se scurge la canal
înfundă ieșirile
acoperă privirea celui ce vede cu botul
jivină împărțită între vânători
în timp ce firea mea se ridică peste toate tăișurile
nebuna de pământ
face comerț cu morțile mele
cele care au fost
care sunt
și care vor fi
(ei cheamă ascensorul ca pe o psihanaliză între cultură și istorie
o formă moale situată undeva între personalitatea autoritară și
egoul psihotic al actorului când hipnotizează mulțimea să urască încarnarea
să se autodevoreze
să se rupă de context)


Wanda mă privește din interior
nu mă aprobă
o temă eroică se scrie începând de la cuvântul
exterminare
obiectul devine sonor gâfâind sub o anumită strălucire
(a pierde înseamnă a avea rezerve de ipostaze)
în locul meu va fi cândva un loc geometric
multă incertitudine
estetică


nu ți-am spus încă dar viața nu e decât unul dintre țăișurile roase
nu te spintecă
doar te lasă să sângerezi încet
solitar
sub privirile tuturor
în timp ce ei se concentrează pe un ritm voluptuos
ascuțind lama ce se va rupe înainte de a se adânci în mintea ta
respirație din care cobor și urc
nod lejer
voalul muzicii când se deșiră


eu însămi hotarul unui fel de a înainta
singură
în propriul sânge din care îi hrănesc mereu pe ceilalți
(foamea nu este o nevoie ci o dorință dirijată greșit
la fel cum visul când nu te readuce acasă ci te împrăștie
exploziv corolar al extrapolării)
eu vin pentru nimeni Wanda se scurge în mine
din inimaginabila clepsidră
ea nuanțează portretul în sepia al celui de dinaintea mea,
cel exterminat
cel exportat într-o realitate accesorie
picătură cu picătură
mătase țesută din imagini care dezleagă
(sunt omul ce înfrumusețează lanțul rupt)


nu ți-am spus încă dar această atingere neverosimilă
trup din durerea jivinei
este o urmă de sânge
întipărită pe tălpile mele ce nu se pot așeza pe pământ



Angela FURTUNÃ

14 februarie 2011




http://angelafurtuna2008.over-blog.com/article-wanda-67200638.html