noaptea e ca o pasăre care vine în casa mea
și împrăștie viață pură. are o obsesie. când
ațipesc vine în visul meu și face o scorbură
și bagă în ea tot felul de lucruri. am văzut-o
aducând bărbați. am văzut-o aducând femei.
pe urmă am văzut-o aducând tot felul de păpuși
de porțelan până când într-o zi a adus un buchet
de iarbă și niște grăunțe de plumb. am pândit-o.
nu știa că stau gol precum îngerii când dorm. adică
nu știa că nu am nevoie de trup. m-am așezat în vine
sub un ceas făcut dintr-o nucă de cocos prin care
zbârnâiau rotițele unor furnici roșii. apoi pur și simplu
am privit în bârlogul ei rostogolitor. cu pereții molfăiți
parcă de niște umbre. cum stăteam îngropat în bârlogul
păsării mi-am adus aminte de ziua în care am scris
două poeme. unul era despre un Dumnezeu care iubea
oameni de gheață iar celălalt era despre o femeie care
închiria tot felul de nume noilor veniți pe lume. pe urmă
îi urmărea până la moarte când de bună voie oamenii
vindeau numele înapoi femeii. așa trăia ea. aduna nume.
așa trăia El. iubea oamenii de gheață. însă pasărea
avea o obsesie. să mă ocupe cu tot felul de lucruri atunci
când ațipesc. în scorbura ei am văzut oameni bătrâni
cum râdeau către mine. Iubitule. Iubitule. Iubitule.
de data aceasta pasărea te-a văzut. prin urmare când ochii
se închid iubirile noastre ies de sub dinți cad în iarbă
ca niște grăunțe de plumb și păsările vin și le înfulecă. terțul
tainic inclus trăiește prin copaci fidel unui vis cu gingii de șarpe.