Eu încă mai cred în povești cu îngeri.
Nu mai plâng cu lacrimi de copil
curgând pe obrajii prea albi;
acum nu mai am voie, nu pot
decât să strig cu gura-nchisă
și să vărs lacrimile
pe pașii
care mă aleargă dar nu mă prind din urmă,
pe țărâna
care mă așteaptă să-mi ureze condoleanțe.

"Trebuie", mi s-a spus,
"să mergi înainte";
nu conta de ce, și nici unde
doar să nu mă uit pe mine
și nici strigătele
celor care n-au vrut să mă uite.

Dar văd,
văd că s-au zbătut și îngeri pentru mine
că mă jucam noaptea, iarna, între blocuri părăsite,
și am crescut bine
și m-am împăcat și eu cu soarele
de primăvară.