iarna asta cineva are grijă
să-mi umple diminețile

domni scunzi m-afundă în spital
pentru că umblu fără
să-mi pun căciula și ei nu știu că de fapt
eu nu suport nici macăr umbrela
cît cerurile mele mai sunt încă vii

femeia de la ultima tejghea
mă-ntreabă de-au văzut părinții cum
am ieșit în stradă și-atunci
îmi vine s-o înjur
chiar cu proasta ei viață
de-a fi vînzătoare
eu zîmbesc eu tac
s-o sfîșie un ecou în
cutiile ei cu mărfuri și nimic mai mult decît
doar mărfuri

nu știu dacă a lipsit toată iarna
sau dacă s-o fi întîmplat acum
dar abia astă dimineață mi-am dat seama
că a dispărut vulturul
sub care dormea
un maidanez negru
din cap și pînă înlăuntru

seara mai aflu de la tata că
moartea a intrat în cartierul nostru
ca o văduvă nebună
a cuprins în brațe un bărbat
de la etajul șapte
și i-a supt inima

dacă ar merge paralel
prin pereții blocului
s-ar coborî în odaia mea

teroarea acoperă visurile
îmi alunecă tocul pantofilor
închipuiți
pe marginea scării
și-mi tresar picioarele
ca-ntr-o fulgerare convulsivă

trebuie să știți că panoul de la fiecare trecere
e pentru acei care nu m-au cunoscut încă
„mie nu mi-a fost niciodată
frig”
chiar și acum cînd salcia
sub care dormea
un maidanez negru
a dispărut