pumni de pioneze aruncate
înspre mine sunt vorbele
fraților mei mai mari

mă apăr cu stolul
de păsări al cuvintelor
coliviei bucale proprii
căruia îi dau frâu liber
întocmai unei herghelii
pe o imensă pajiște

stolul zboară până pe coclauri
se-întoarce-n grădina din fața casei
poposind taman între roșii
unde-au aterizat și pionezele

spre mirarea mea
toate pionezele-insulte
dispar cât ai zice pește
ciugulite

cu-împăciuiala ne-ajută mama
ca supărarea să nu apese
pe spatele niciunuia dintre noi

frâu liber da
totuși măsurat
cu respectul educației
altfel ne vor plânge pruncii