primăvara și iubirea
primăvara izbucnesc izvoarele din fântâni
jucându-se cu razele curcubeului,
și pe umerii ei
soarele colorează păunii,
dereticând poala pădurii cu luminișuri de vis.
prin roua dimuneții, pașii mei
sunt mătăniile pierdute în inima zorilor,
metamorfozele zilei vin cu nunți
de păsări care cânta prohodirea fericirii
prin ramurile poleite cu scântei divine.
verbele se despletesc ca fecioarele
și apare iubirea
ca o zeița atotfăcătoare de minuni.
iubirea care ne mântuie de rele,
iubirea care ne aprinde sufletele
cu căldura soarelui,
iubirea care naște prunci
din îmbrățișari,
iubirea care răstoarnă lumi,
elfă care dansează în buza amurgului
și ne desțelenește toate angoasele.
iubirea pură și tandră
care face din om Dumnezeu,
iubirea care face să crească din lumină, viața.
ce chip frumos răsare
din focul iubirii!
e păcatul rupt din rai,
păcat zămislit din împreunări celeste
care mână lumea înainte
într-o spirală a eternității.
primăvara ne regăsim prietenii
și plângem,
valsăm pe fluturi de cuvinte,
topim lumina-n culori de verde-aprins,
chemam felin mângâieri într-un joc ireal
și ne amăgim, ne amăgim
cu visele care curg ca râurile
pe albia timpului.
18 februarie 2011