agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-23 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
da, camera lungă și gri de spital
da, viața e obligatorie, doare da, patul femeii și sângele ei mult prea pal plecat să se plimbe la soare iar tu acasă întrebându-te: cum o mai duce inima într-un poet sfârșit? dar scufița roșie când lupul îi mănâncă o dată la două zile o scufiță plină de globule roșii? și sângele ei eliberat adunând zmeură și fragi de pe străzile fără urmă de zmeură și fragi sângele ei la plimbare pe corso bună dimineața, doamnă scufiță palidă bună ziua, domnișoară scufiță lividă bună seara, fetiță cu scufa vânătă bună dimineața, bună ziua, bună seara printre nămeți de globule albe și lupii albi (de gheață?) și trăsura în care trece viitorul, Marele Stop Cardiac - o zi din două sângele pe corso la plimbare, azi nu, mâine! iar tu, bărbatul, acasă și cineva care întreabă prostește: câte sărbători poate răbda un om, câte duminici? oricâte! până vineri uriașa Duminică, eterna, sfânta Duminică să te ducă în bordeiul ei sub pământ și sângele luând-o la plimbare o, dumnezeule, cât sânge într-un om mătasea roșie acoperă tarabele din piață - păstârnace, verze, lobodă trec profesorii speriați ștergându-și de sânge ochelarii, iar pe stradă copiii joacă fotbal înjurând mingile moi și stacojii care se sparg la fiecare lovitură mult prea lesne globule roșii, da, globule roșii un milion, o zăpăceală fragedă de mingi spărgându-se, de ochelari, de verze huo, arbitrule celest, ce joc e ăsta? iar tu acasă încercând să-ți imaginezi degetele ei pe pieptul tău mare: palma lividă, o moviliță de falange, o traistă de fluiere pentru cel mai umil dintre îngeri, un mănunchi de lanterne, mici becuri stingându-se lin, pe pieptul tău mâna ei ușoară, impalpabilă ca ochelarii unui orb. sunt forme care vin și pleacă, forme ele-se departe, cum nu le pricep? ele trec unele într-altele ca sângele care se-ntoarce leneș în artere și ea nu vrea să știe, și ea ține un cărăbuș în palma plină de emoție și are ochi doar pentru el, doar pentru el - e gingaș, ce să mai vorbim, e viu! și tu acasă notând: viața unui om, adică lunga și nespus de luminoasa istorie a unui stop cardiac, iar eu ce sunt acum decât un caraghios bătrân - la douăzeci de ani cu totul altfel lucrurile, eram, dumnezeule, eram, victorie și strălucire, un caraghios tânăr! și tu acasă o asculți povestindu-ți: am strigat nu mai aud și m-am trezit răzând și-l tot întrebam pe doctor ce i-a venit să-mi tragă cu pumnul în piept, nimic, mi-a spus, o mică oprire, și m-am auzit răzând și m-am uitat la medic care era foarte palid și tu gândindu-te: cândva va fi să fie, peste un mileniu, se va trezi din nou după o vreme întrebând ce-aveți cu mie și râzând, de ce dai, doamne, și de ce ești atât de palid? și această viziune a sângelui ei care aleargă pe străzi copilărindu-se chiar așa, deși nu-ți vine să crezi, copilărindu-se e soare, e bine vântul plimbă prin aer funigei o fată smulge convențional petalele unui mac mă iubește nu mă iubește globule roșii, globule albe două zăpezi care s-au îndrăgostit și se topesc râzând una-ntr-alta ce tumbe ce gâlgâit de ape subțiri și ce tumbe! și tu acasă, doborât de oboseală, plângi ca un bou cu lacrime cât boul, și boii uriași înaintează în turme lungi și străvezii spre abatorul copilăros și el care-l așteaptă, dar pentru dumnezeu dar jucându-vă ați nimerit cu toții-n paradisul copilăriei - ce mai faci, copilărie? uite, domnule, umblă pe străzi la cerșit de soare și râde nu i-ar fi rușine uite, domnule, crede-n fantomele primăverii nu i-ar fi rușine uite, domnule, spune că ea e de pe vremea dantelei veritabile cum să reziste? uite, domnule, se-ntinde-n șezlongul ultimei zăpezi și dormitează fără pic de rușine iar acasă, după ce te-ai convins că mare ispravă cu emoție impersonală n-o să faci, închizi ochii și-i strângi până ce vezi șaptezeci de sori roșii, șaptezeci de argonauți în căutarea lânii de aur, șaptezeci de caiere de lână pe cer, degeaba, tot nu poți scăpa de imaginea sângelui ei alergând pe străzi și copilărindu-se a dat năvală pe șosele sângele femeii, s-a spart piața de flori triumfătoare și cerșetoru-ntinde mâna după bani șovăitor cum ar întinde-o floare tu, cel cu șapte capete, ce faci prins între crini, distinse domn balaur? a dat năvală pe șosele sângele argonauților - pe cver, lâna de aur iar tu acasă glumind: de frică, parc-aș purta în burtă un copil mort - și lumina ascensorului urmărită din cameră vine? când vine? un înger bătrân șchioapătă pe scară, dar dacă e ea? dar dacă se oprește curentul electric cum mai ajunge sus? dar dacă a căzut în zăpadă trupul palid și îngust, o sanie îngropată sub nămeți, râsul ei, zurgălăii, banalii zurgălăi, magnificii, și cineva care-i astupă cu zăpadă și-și vâră mâna în gura și-n gâtul lor până la cot și tu acasă șoptind: te iubesc, ușă de la intrare, masivă, vopsită în alb și maro, cu urmele colților unui dulău, ușă care te deschizi fără cheie, cu un romb în mijloc și cu un cristal în formă de romb când se va auzi clanța înseamnă că ea s-a întors ea a încercat alaltăieri un pas de dans veselă ea e de pe vremea dantelei veritabile (am mai spus) iar tu nu vei ceda isteriei nu vei îngenunchea în fața ușii te vei stăpâni scriindu-i calm semnalmentele: înălțime un metru nouăzeci lățime un metru douăzeci și dinci grosimea lemnului nouă centimetri un bubuit tot mai puternic dă cineva în ea dar de ce, dar cu ce? sunt pietre, bulgări de zăpadă? cine izbește în ușă cu inimi? e timpul, un mic rezumat liniștit - o cameră lungă și gri de spital și trupul femeii-ntr-un lent asfințit și sângele ei ce se duce la bal sau doar la plimbare pe corso - o oră, trei, șase se face mai limpede și mai curat și muzica rupe mănuși de mătase și-i soare și-o nuntă și fii de-mpărat se-ntoarce pe lângă copacii-nțelepți el, sângele copilăros, încă pal iar tu ce să faci? o aștepți, o aștepți să vină - sau nu - de la bal |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate