Când corp, când spirit, joc pe funii ude
Fără popas, cu verbul drept povață.
Trupul nesigur de incert se-agață,
Iar sufletul se pierde-n ierburi crude.

Un gând nu-și trece firul lui de ață
Prin ochiul gol, în lupte să asude.
Răzbind prin hoarde de oștiri aude
Doar cum tresare umbra de pe față.

Mă sting încet. Din neștiut se-abate
Și s-a mutat în gloduri care cern
Frânturi de nopți și de singurătate

Un cerc prea stâmt, ademenit și tern.
Nădejdea mea de-a fi în tot și toate
Rămâne vis neîmplinit etern.