Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii pisicii.

Piața-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.

Mi-am mărturisit
modul cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
să-l frământe până să se nască suferința
și să-i simt mirosul în trup
cum se răspândește prin sânge.

Se furișează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin așternuturi
și ea lipsește de atâta timp.