Iarna asta îmi leagă cărămizi de suflet
Mă scufund în pătura norilor
Gri, umed, rece
Vată de sticlă-n plămâni
Scârțâie geru' în genunchi
Articulațiile fericirii și-au aflat obștescul sfârșit!
Mă târăsc
Mă agăț de orice rază de soare
Urlă instinctul în mine
O să trăiesc!
Pe drum .... alte umbre...
Bete,
Îngenunchiate în propriile depresii
E un război surd și mut
Suntem o armată amorfă în care mustește speranța
Nebuni care așteaptă...
Primul fir de iarbă
Antisepticul acestei gripe
stă să înmugurească
Nu disperați!