In afară de semnul meu distinctiv
exiști tu în umbră.

Nu mă scot în afară, alt râu mă sapă,
nu curge prin noi. E atât de șiret
că îmi irigă carnea cu sângele tău
și seacă în aval.

Sunt unele femei
în care mă pierd sub stânci
și mă înghite pământul
din care apar când plouă.

Dar cum să fie?
când numai tu mă recunoști
la morga de gânduri,
unde mi se precipită somnul
și ne vor găsi
doi lupi într-un bârlog
sub radăcinile timpului.