Tu te-ai jucat! Atât. Afară plouă,
plouă barbar,scrâșnește toamna-n mine;
tu îmi blestemi încrederea, desigur,
eu șterg în lacrimi scrumul dintre rime.

Ieri mi-a trecut o aripă prin suflet
și-am strâns din dinți cât gerul e de piatră;
singurătatea sângerează, încă…
ce aprigă uitarea se arată!

Cât miezul nopții, fulgerul apare;
cât palma, sângele a crăpat, săracul!
“ Am spus o vorbă! ” și-ai semnat: ” Cuvântul ”
- aceeași vorbă pentru fiecare-

La încheieturi mai bate, încă, pulsul-
mai năruit, ce-i drept, ca dup-o toamnă;
tu te-ai jucat șoptind bătrâne bancuri:
“Aștept misive de la tine, doamnă!”

Tu te-ai jucat. Atât. Afară plouă,
plouă barbar și golul mă înseamnă…