Sufletul meu a fost acoperit numai de păsări.
stoluri-stoluri au căzut și mi-au acoperit lumina.
deși supus deschiderilor calde,
am judecat existența la rece.


atâtea lucruri îți pot spune, fată,
încât tu să nu mai ai nimic de făcut,
decât să te întinzi la marginea mea
și orice tendință să prinzi și apoi, impresionată, firește,
să-mi întreprinzi dorințele fatale, intențiile precise.


să te gândești în prealabil la ce vom discuta după,
pentru că înainte nici nu mai contează…


București, orașul cu înălțimi prăbușite…
printre blocuri, cu fluiere false, ascult colindătorii falși,
așa cum ascultam greierii în copilăria mea,
atunci când ieșeam dimineața în prag.


aud cum formale salvări trec în viteză pe străzi
sperând că vor învinge moartea dintre două secunde.