agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-03-09 | |
ne adunăm aici în fiecare seară
toată familia mea de fluturi în jurul aceleiași mese nici rotundă nici pătrată dar cu picioare de lut și în jur scaune în formă de cer crăpat pe unde ne atârnă aripile spre podea poveștile noastre nu sunt ușor de citit se forează cu trudă după ele prin pereți prin varul scorojit de pe tavan ce se prelinge tăcut ca un cearșaf alb peste trupuri și ne îmbracă în cocon și ne dezbracă de cocon pe ritmul din surdină a unei rugăciuni cu răstigniți locul ăsta unde ne punem sufletele la uscat e refrenul unei bătăi de aripi pe care bunicul îl cânta pe jumate` adormit cu pipa sfârtecată de coșmarul în care tutunul de pe tot pământul se termina și ea avea să nu mai ardă să nu mai usuce talpa timpului nu calcă peste noi niciodată suntem ascunși sub zâmbetul unei pietre sculptate în formă de illo tempore și nu ne întrebați cum ajungem să zburăm dar un lucru știu sigur/ până și fluturii au fluturi în stomac asta o știu de la costică a schimbat trei perechi de aripi până a ajuns să se înece în herăstrău cu o lebădă ½am zis că-i fluture cu gâtul lung½ și râde înfundat cu o singură aripă ciuntă macin durere de oameni la colțul de după mine înfund toate geamurile sparte și curăț fluierând a pustiu masa de var scorojit scaunele de morți podelele de aripi mă aștern cuminte într-un bold și vreau să nu mă doară costică fluturii mei de ce nu știu să zboare? costică doarme
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate