Treci tăcut, pe lângă mine,
Nici nu mă privești
Sau, poate, o faci pe sub pleoape.
Nu mai cunosc o vorbă bună, dar aștept,
Si mă prefac și eu, că numai tu, nu-i bine...
Atentă sunt, la tine, și trag aer în piept,
Povești, tu nu primești; te miri?
Tacere și pardon s-avem, se cere,
Se pretinde, și iarăși, se extinde tăcerea.
E liniște. E suferință incapabilă de exprimat.
De-aceea și punctele sunt multe. Ca acum.
Am amorțit de-atâta iubit,
Am și iarăși am, cu-atâta prostie, răbdare,
Dar nu știu pentru ce. Oh, te ușurează suflete
Si nu mai absorbi neliniștea.