agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-03-13 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
O, râuri,
sunt de-ajuns câteva săbii de iarbă atârnând de stânci peste delirul mării, ori două palide camelii în parcurile pustii și un eucalipt care se afundă prin foșnete și prin nebune zboruri în lumină! Iată că în jur, ca șerpii, într-o clipă nevăzute fire mi se încolăcesc, biet fluture-n păienjenișul întins de freamătul măslinilor, de floarea-soarelui ce mă privește. Dulcea robie de astăzi a celui ce se predă aproape spre a trăi din nou un vechi joc niciodată uitat. Îmi vine-n minte asprul filtru întins adolescentului fără de cârmă: în limpezile dimineți când se topeau spinări de dealuri și de cer; în nisipul țărmului veneau, în vârtejul amplu, o pulsare egală de vieți, o febră a lumii, și fiecare lucru se mistuia în sine ca oasele de sepie izbiți atunci de valuri, pe încetul să dispărem, să devenim un arbore ori o piatră de mare șlefuită, și în culoarea apusurilor să ne topim și să ne spulberăm ca trup, ca să țâșnim asemenea izvorului de soare beat și devorat de soare... Erau aceastea urările copilului - o, râuri! - când rezemat de-o balustradă roasă pierea pe-ncetul surâzând. Câte spuneau luminile de mare reci celui ce fugea de ele sfâșiat. Lame de apă dezgolindu-se prin vaduri de trecătoare ramuri, brune stânci prin rumeguș, săgeți de rândunele vagabonde... O, cum puteam să cred odată, pământuri, frumuseți funerare, rame de aur în agonia oricărei ființe! Mă întorc azi mai puternic către voi ori mă înșel, cu toate că inima pare că se topește-n amintiri senine - și aspre. Trist suflet al trecutului și tu voință nouă ce mă chemi, e timpul să vă reunesc într-un liman senin de-nțelepciune. O zi va deveni o dată cu chemarea unor glasuri de aur, de îndrăznețe măguliri, o, suflete care nu mai ești divizat! Gândește-te să schimbi în imnuri elegia, să te refaci, să nu mai fii absent. Asemenea acestor crengi, ieri mizere și goale, astăzi pline de freamăt și sucuri, să simțim și noi mâine o revărsare a visurilor, o grabă nebună de glasuri spre un rezultat, și-n soarele ce vă inundă, râuri, să reînflorim! (traducere de Dragoș Vrânceanu)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate