Bețiv de propriul sânge mi-este gândul
Licoarea mi se varsă în pocale
Veciei e ne'ndurătoare cale
Cuvântul îl refolosesc negându-l.

Nu-s prea stăpân pe vreririle tale
Și timpul șterg din nemuriri rupându-l
Și dulce-n noapte îmi mai este pândul
Iubito, ce lași urme-adânci de jale.

O! Dragoste, nu-mi cere începutul
Căci ochii mei sunt nefăcuți să-l piară.
Sfârșitul bahic nu îl cer cu vrutul...

Privirea blândă îți străluce iară
Dar nu umbla la mine cu cerutul,
Jumate-s om, dar tot pe-atâta fiară...