În chimonoul de opal
Þesut din florile de nufăr,
Izumi trece-ncet pe mal
Lovind în dalele de cufăr.

La gâtul ei, purtate-adânc
Atârnă patru scoici ovale
Ce-nchid în perle miez de țânc
Zdrobit de valuri abisale.

Cu lacrimi de cireșe crude
Izumi-și leagă-n păr o floare,
Obrajii ei cu dâre ude
Se ofilesc sub tristul soare.

Pe țărmul dispărut sub vânt
Își scutură Fuji zăpada,
Izumi scrie-un legământ
Și moare-mbrățișând monada.