într-o seară, pe când luna se prelingea din ochii mei
precum o bucată de unt topit,
m-am apucat să te conturez pe o pânză de aer
pe tine, bărbatul de niciunde

am închis ochii și te-am răsuflat încet
prima dată ți-am conturat părul între degetele mele
apoi chipul,
ochii,
obrajii,
nu am uitat tâmplele, bărbia, buzele
rețin felul în care îmi bătea inima
locuia în mine o colivie închisă

ți-am conturat umerii, brațele, trupul,
la urmă ți-am lăsat palmele
le-am cules în ale mele
asemeni unui buchet demult pierdut
mi-am trecut palmele peste palmele tale
încet
ca și când de acolo, din mijlocul lor
aș fi vrut să mă mai nasc o dată
sau poate,
doar să stau așa, dezbrăcată în liniște

am întins cu mâna untul peste tot sufletul,
am respirat noaptea adânc până în plămâni,
apoi am crescut un cuib între brațele tale
m-ai ajutat să fac o piruetă,
apoi niște pași de dans
prin fiecare colț al ființei mele
m-ai lăsat să văd prin ochii tăi
lumina caldă a unor răsărituri
cu rouă și iarbă
din zâmbetul tău mi-am cules câteva străzi
pline de soare și copaci înfloriți

înainte să cânte mierlele între ramurile din fața casei
mi-ai șoptit ceva la ureche și ai plecat

șoapta aceea
nu eu ți-am desenat-o
în visele mele, oamenii nu vorbesc