agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-03-20 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
E o noapte feerică. Luna tremură galbenă și rotundă în pahar.
Îmi bag degetul în pahar. Apoi îmi bag mâna până la cot în pahar. Apoi îmi bag mâna până la umăr în pahar. Vodca e rece ca gheața. Pe fundul paharului este o lespede mare de piatră. Mai sunt frunze moarte și rădăcini negre. Mai este o cizmă de cauciuc spartă. Pe fundul paharului mai este o sobă ruginită. Îmi bag capul în pahar. Vodca e rece ca gheața! Deschid ochii în pahar. În pahar văd bine și fără ochelari. Zic: totu-i vis și armonie! Lespedea de piatră este albă cu vinișoare roșii. Acum văd dihania. Acum o aud cum toarce molcom ca o pisică. Îi văd picioarele albastre. Îi văd coada grozavă, ieșind de sub lespedea de piatră. Lângă lespedea de piatră curge un izvoraș limpede. El susură cristalin peste pietricele. În jurul lui, iarba e veșnic verde. În iarbă cresc flori gingașe. În izvoraș înoată copii mici cât păpușile. Ei înoată cu mișcări uluitor de iuți. Ei înoată îmbrăcați în rochițe și cămășuțe și pantalonași în culori vesele. Sunt îngerașii de pahar. Îngerașii de pahar nu mușcă și nu fac rău nimănui. Îmi vine să vomit de milă. Îmi vine să vomit de tristețe. Îmi vine să vomit gândind că aș putea să înghit un îngeraș de pahar. Îmi vine să plâng la gândul că el ar fi, brusc, foarte singur, să plâng la gândul că el ar plânge toată noaptea cu sughițuri în mine, să plâng la gândul că el ar putea cânta în mine cântece de la grădiniță. El ar putea cânta cu voce subțirică – vine, vine primăvara! Cu unghiile-nfipte în spinarea dihaniei, cobor spre fundul paharului. Acolo e o lespede de piatră cu vinișoare roșii. Acum stau lungit pe lespedea de piatră cu vinișoare roșii. Departe, în pahar, latră un câine. E toamnă. E ziua eclipsei. Luna rotundă și galbenă tremură-n pahar. Printr-un ciob de sticlă, afumat cu lumânarea, văd cum un muscoi negru trece peste bec. Cu unghiile-nfipte în spinarea dihaniei, îi trag capul de sub piatră. Spinarea ei grozavă șerpuiește ca trenul printre munți. Cu unghiile trag locomotiva dihaniei de sub lespedea de piatră. Îngerașii de pahar se prind de mânuțe și cuminți dansează în cerc. Îngerașii de pahar dansează și cântă în jurul nostru. Totu-i vis și armonie! Dihania are un ochi al mamei și-un ochi al tatei. În pahar văd bine și fără ochelari. Citesc în ochiul mamei: Mă, copile, când o să-ți bagi tu mințile-n cap? Citesc în ochiul tatei: Mă, copile, când o să-ți bagi tu mințile-n cap? Paharul se strânge ca un cerc de fier în jurul frunții mele. Doar… capul mi se lovește de pereți: unu-doi, unu-doi. Îngerașul de pahar, de durere, plânge cu sughițuri. Îngerașul de pahar cântă-n mine cu o voce subțirică: Vine, vine primăvara! Totu-i vis și armonie.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate