am obosit să te caut prin mulțime
îi iubesc pe toți de la o vreme

mai ieri am îmbătrânit cu o parte de cer adâncit
într-o prăpastie
ramurile noastre în palme creșteau odată
acum le tai cu lama să le normez

uneori fug cu tine undeva departe
nebunia linge rănile de pe maluri
aducându-mi aminte
de cei care nu mai sunt

aș încerca iarăși de la început
fără aiureli
fără descoperirea Americii și multe alte
cerul deasupra noastră, oare nu e deajuns?

singurătatea nu-i atâta de strașnică
dacă ai cu cine vorbi
lumea de azi nu cunoaște intrarea
în liniște
poate într-adevăr mi-am ieșit din minți

imunitatea mea pentru tine a crescut
cu mâinile în sus
țin strâns biletul până-n rai
dar am o viză deschisă pentru vecie-n iad

poți să gândești orice-ți vine prin cap
eu mă pot lepăda și
aș pleca în New York
fără să-mi fac bagajele aș învăța
să cânt în română
lângă Statuia Libertății
cândva o să-mi aduci în dar vioara lui Mozart

dacă dispar numai tu vei ști unde să mă cauți
cineva zice că semăn cu iarna
odată eram primăvară
de atâta frig mi-e răcit sufletul
toate astea, în fond nu sunt importante

drumurile creierului meu calcă numai printre nori
țin în minte tot ce nu trebuie
prea m-am jucat și-acum primesc Jack Potul
un final fericit

da. îmi rămâne să mă împușc

la ora asta deconectez http://www. soarele de net
e rândul meu să merg pe calul alb
nu cer nimic
nu pentru mine
te găsesc și la marginea pământului

scriu telegramă lui Dumnezeu
"tată, la mine e okkk"
eu voi găsi calea
singură