agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-03-22 | | țărușul acesta care trece prin chiar buricul cubului de aer este până la urmă spațiul meu vital care se vrea pesemne a fi un fel de axă ar trebui să se vadă de departe din cel puțin patru părți îmi face dintotdeauna probleme nu se vede desigur însă de câte ori pornesc în urmărirea vreunei întâmplări viitoare a vreunei himere ori mă insinuez în una din feliile acelea tot mai umbroase și cu atâta parcă mai tentante din propriul trecut trebuie să iau în calcul existența sa- dacă nu țin să mă trezesc cu fruntea sfărâmată ori să rămân înfipt în spinul ăsta care nu face decât să complice de fiecare dată lucrurile ca o gâză într-un insectar nu nu este vorba de nici un fel de psihoză cu toții întâmpinăm această problemă hai să-i zicem a țărușului chiar dacă cei mai mulți o tratează ca pe atâtea alte dat-uri aproape ignorând-o adică așa cum au ales să se expună cât mai puțin abținându-se ori pur și simplu nefiind interesați de aceste expediții pe cont propriu despre care s-a vorbit care te obligă să-l iei în calcul de fiecare dată am încercat desigur însă țărușul acesta nu poate să fie desființat nu poate să fie smuls ori aruncat în aer este o chestie care nu poate să fie nici bătută cu tunurile nici călcată cu șenilele tancurilor nici victima raidurilor bombardierelor de asalt și căreia nu-i pasă nici măcar de submarinele atomice de ultimă oră pe învelișul de oțel al cărora scrie cu niște litere cât se poate de imaginabile sfârșitul lumii ceva ce vine de la începuturi poate ca un fel de dumnezeu țărușul ăsta ceva în jurul căruia se învârtește însuși universul poate chiar dacă pentru unii nu-i decât ce-am zis singurul lucru care-ți rămâne de făcut este să accepți că înțelepciunea este o consecință a stării de neputință și să încerci să procedezi ca atare
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate