în fiecare seară adorm într-o rană
nu, n-are rost să-mi spuneți
fel de fel și-au bătut și alții gura de pomană
nu trece
nu are cum
e rană deschisă, iar eu mă răsucesc mereu în ea
mai mult
mai mult

întunericul se scurge precum o cerneală
prin fereastră
să nu aud urletele nopții mă înfășor și mai adânc în rana mea
uneori când doare prea tare
mușc din ea aproape cu ciudă și-mi repet ce-mi spunea cineva:
"Ramonă să fugi de iubire ca de dracu!"
n-ai ascultat!!! - îmi tot spun și-mi tot spun!
l-ai lăsat să-ți escaladeze șira spinării
vertebră cu vertebră
până ți-a ajuns în gât

când a plecat s-a auzit doar un trosnet de frunte
sau de genunchi
sau Dumnezeu mai știe de ce ... se poate frânge sufletul!?

iar asta, pentru că n-ai vrut tu să stai acolo pe soclul ăla nenorocit
să te picteze în toate luminile și umbrele,
numai după cum se învârtea soarele lui de bărbat!