agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-03-25 | | "Bună dimineața, Românie sfințită de dureri! Bună dimineața, frumoasă zeiță terestră, îmbrăcată în ie de câmpii doinitoare, respirând jale prin plămânii codrilor de-aramă și-ai pădurilor de-argint mângâiate de brize montane albastre. Bună dimineața, mândră și tristă vestală latină, ce străjuiești nerăsplătită de nimeni vatra orientală a Europei, sacrificându-ți în locul altora libertatea, luptându-te secole întregi cu barbarii la porțile Orientului, pomenindu-te jefuită și sfâșiată de aceștia, suferind ca un Crist pe pământul tău care acum a devenit locul unde cei nerecunoscători îți ignoră cu ură și dispreț miile tale de virtuțile mărețe și nobile și care-n schimb te sfidează cu compătimire, și-ți numără pe degete doar petele negre de pe tine, nicicum mai multe decât ale lor, cu toții uitând că fără jertfa ta, fără râurile de sânge valah, ei ar fi fost demult călcați în picioare. Dar nimeni nu-și mai amintește azi sacrificiile tale istorice de ieri care le-au salvat pielea, acolo în occidentul lor prosper și nepăsător. Bună dimineața, fiica mea terestră - îți zice de două mii de ani, Soarele! Mi-a fost dor de tine, dulce și blândă Românie... Nu-ți ascunde de mine fața plânsă - spune Soarele. Știu că ești tristă, batjocorită, nenorocoasă, vandalizată, dar nu te piti de mine sub norii clocotitori de furtună în care scapără fulgere de mânie, nori sângerii de amar și durere, evaporați din lacrimile tale. Zâmbește o clipă spre mine - zice Soarele. Șterge-ți puțin ochii și privește-mă ca mai 'nainte... Și-așa copiii tăi privesc debusolați mai mult pământul, decât cerul. Și-așa văd că ei te părăsesc unul câte unul, căutând fericirea aiurea, în loc să lupte acasă pentru ridicarea ta. Bună dimineața, Românie martirizată și sfântă, de mii de ori întristată, dar, văzută de-aici, dinspre Soare, tu ești în fața mea un prețios smarald scânteietor, etern și splendid. Iată - a câta oară ? - ai mai apucat o zi de-amar, zice Soarele. Știu asta, fiindcă eu privesc ziua întreagă cum pe harta pământului tău sfâșiat de străini, curg râuri negre de oameni înșirați, râuri vii și lungi, ca râurile tale, bărbați, bătrâni slăbiți și copii, așteptându-și felia de pâine muncită de ei: sunt șiruri de români sărăciți și îngrijorați de împuținarea hranei de pe masă, sunt oameni cinstiți ce muncesc o dată pentru ei și de zece ori pentru străinii îmbogățiți din sudoarea fiilor tăi. Pe-aceștia veneticii mi-i privesc de sus, rânjind nepăsători, împreună cu cei ce au fost la putere ieri, și ajunși din nou la putere azi, prin schimbarea culorilor partinice, prin trădare, corupție și crime... Ticăloșia și lăcomia din ei ți-au distrus tot ce era fala ta, tot ce era mai valoros, mai frumos - monumente, valori; tot ce-ai ridicat odinioară prin munca silnică a copiilor tăi. Noii stăpâni le-au poluat sufletul, i-au amețit cu manele și i-au drogat cu spectacole scandaloase, lascive, proiectate pe fața și cugetul lor naiv din "cutia magică" cu fereastra de sticlă, apoi te-au vândut pe tine străinilor, bucată cu bucată, deși la început răgușeau strigând că "Nu ne vindem țara!" Dar cât de iute și fără de milă mi te-au vândut! Acum îi privesc cum se-mbrâncesc, cum se ceartă între ei pe ciolanul cel mare și cum își îndeasă grăbiți băncile cu tone de valută, sfidându-i de pe plajele exotice pe cei încovoiați de neajusuri ori de pe terasele vilelor mândre înălțate din tâlhăriile lor contra ta... Numai despre ei se vorbește peste tot; Numai ei și curvele lor sunt eroii zilei; Numai ei și aventurile lor scârboase există prin toate ziarele, prin toate revistele și pe toate canalele, pe toate lungimile de undă... Tu nici nu mai exiști! De-aceea ți-au murit dragii tăi fii-eroi într-o numită Revoluție? Eu văd toate acestea și mă-ntristez... Of! Of ! Dar te iubesc! - zice Soarele trimițându-și raze mângâietoare. Tocmai de aceea te iubesc, cu atât mai mult, cu cât suferi mai mult - zice Soarele. Cu toate acestea, eu sunt prea departe de tine să te ajut... Îți luminez cu drag istoria ta glorioasă, îți luminez cu admirație umbrele marilor voievozi, ale marilor tăi Români, îți luminez toate virtuțile - chiar și slăbiciunile trecătoare, toate bucuriile mici și-amărăciunile mari, încercând să ți le mai îndulcesc. Dar... atât! Nu pot mai mult - zice Soarele. Sunt atât de departe și am și eu problemele mele, că nu-ți pot încălzi iernile astronomice, nici iernile spirituale, nici vetrele stinse și-nghețate din colibele celor săraci - zice Soarele. Și nici Luna, nici stelele surori nu te pot ajuta cu ceva. De la ce forțe terestre, de la ce organizații statale mai speri vreun ajutor? Te rog să nu mai fii naivă, fiica mea iubită! Eu, cel puțin, din dragoste, îți ofer căldura-mi și lumina care-o am, fără condiții; ceilalți te mint și te-nrobesc mai rău cu datorii și false ajutoare. Mai multe eu nu pot să fac, dar ți-am vorbit să te trezesc și trebuie să plec... Domnul să te ajute, dulce Românie! - mai zice Soarele. El m-a trimis ca să-ți vorbesc și-ți mai spun că te iubește; de-aceea te-a-nzestrat cu o deplină forță, să reziști și să-I slujești - și-apoi să te ajuți tu singură, prin tine însăți... Mă auzi? Deci nu uita porunca cea divină: Ajută-te tu singură! Căci după orice apus, urmează o noapte, și după orice noapte un posibil răsărit măreț, fără de lacrimi. Nicicând și niciodată Speranța să nu-ți moară, dulce Românie! Prin tine însăți, luptă pân' la capăt!... Acum te părăsesc și eu - zice Soarele. Iar tu - ridică-te! Fii tare! Fie ca ziua ta de mâine să te-mbrace într-o lumină veșnică și să ajungi mai strălucitoare decât lumina mea! Fii tare! Noapte bună... Noapte bună, regină a spațiilor mioritice, ajunse sus până la mine!" ... Așa mai veni din nou o noapte tristă peste țara latinității de est. care părăsită și singură, credea că s-a trezit dintr-un feeric vis... De-aceea s-a-ncovoiat gemând, în miez de întuneric și de teamă. Dar simte că-i cuprinsă de-un tremur, apoi de un cutremur ce nu-i dărâmă case, nici turnuri, nici biserici, ci numai conștiințe vechi, prejudecăți, rutine inutile ori blesteme, iar Þara Mamă se ridică dreaptă și-și șterge ochii violeți de lacrimile disperării, văzând în jur din ce în ce mai clar... Și-atunci, deodată, se trezește scăldată în raze lungi de aur ce-o inundă și-aude o voce ca de tunet, venind cu fulgere orbitoare din străfundurile necuprinsului: "- Bună dimineața și bună speranță, Românie martiră! Þi-a fost de-ajuns! Pe veci, vei fi mântuită de rău! Pregătește-te de-adevărata-ți sărbătoare, Grădina Mea de Aur! Spre glorii, înainte!" |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate