Plămânii lunii doar argint respiră
Degeaba gândul îți ascunzi sub pernă
Căci steagul vrerii-i coborât în bernă
Și noaptea ironia-ți deconspiră.

Și raza-ajunge pân' la tine ternă
Trăiri de moarte dulce îți inspiră.
Când vârcolacii astrul îl răpiră
Întors eram spre-o liniște eternă.

O, frate-al meu! De spusele-mi te bucuri,
Căci de tăcerea grea s-au tot pătat.
Le-atârnă ca la animale ciucuri

Și încă ce-am dorit n-am arătat
Căci versurile-mi sunt un soi de trucuri,
Să fiu de finele acut iertat.