Mai poate nesimțirea să trimită
măcar un simbol că tu exiști,
când prostia precum o dinamită,
îți dă iluzia de geniu, că te miști.

Când grotescul de unde vii
va naște un copil cu iris dilatat,
și gândurile se vor anula, stârpi,
prin prisma vieții ai viză de" ratat"

Speranța ta cerșind iar îndurare,
cu gândul că te prinde iar la cotitură,
îți va oferi pe un ecran, pe o oglindă,
un rânjet prefăcut, o înjurătură.


În beznă, gândul rămâne întunecat,
prin prisma vieții irosite.
Tot ce a trecut a fost vântul turbat,
iar instinctele din creier stăvilite

Mumiile din Egipt vin pe o prismă
nu geometrică ci una vizuală,
îți irosești talentul, ai chiar pizmă
pe cei sătuli cu șanse încinse în oală.