Ceață lăptoasă-i peste tot în jur,
Pătrund în ea ca în ocean pustiu,
În preajmă nu disting nici un contur,
Ajung să cred că numai eu sînt viu.

Spre casă merg cu pasul apăsat,
Prin imensul sidefiu al nopții,
Un bîzîit răsună estompat,
Așezat mă simt în fața sorții.

Primejdiile nu le pot vedea,
Curg derutat pe drumul asfaltat,
De n-aș cunoaște calea-n fața mea,
Prin ceață-aș rătăci nelimitat.