agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-03-31 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
Cum cea din urmă rază, cum ultimul zefir
Însuflețesc amurgul blând, Sub eșafod mă-ndemn încă lira-mi s-o resfir. Poate de-acum sunt eu la rând. Și mai curând ca ora să-și pună-n cerc plimbată, Poate, pe smalțul orbitor, În pașii șasezeci care drumul i-l scriu roată, Piciorul vajnic și sonor; Pe pleoapa-mi somnul gropii va apăsa cu ură. Cât încă versu-abia-nceput Nici va fi avut timpul să treacă de cezură, Poate-n acești pereți, temut, Trimisul morții, întunecat zapciu de umbre, Condus de-abjecți soldați duium, Cu numele meu cutremurând tuneluri sumbre, Unde-n mulțime îmi fac drum Stingher, săgețile ascuțind, ce slujesc crima, Nu pe cel drept în veghe stând, Pe buzele-mi deodată va să suspende rima; Cu lanțuri brațele-mi umplând, Târându-mă, brutal împingându-i înrăit Pe foștii mei de soartă frați, Ce mă știau cât vestea cumplită n-a vuit, Și-acum străini par, depărtați. Fie! prea mult trăit-am. Ce-augustă-n veac franchețe, De bărbăție și-n cinstiri Ce pilde sacre, celui drept scumpe, să-l răsfețe, Ce umbre mari de fericiri, Ce Themis, cu priviri criminale, nu legate, Ce plâns mult milostiv prin stări, Ce antice-amintiri și rodiri fidel păstrate, Ce nobile-ntr-ajutorări, Fac să regreți umanul, de-aici, râvnit lăcaș? Teama-n exod ni-i Dumnezeu; Micimea, fățărnicia. Ah! suntem niște lași Toți. Bun rămas, pământ al meu. Sosească moartea! Astfel eliberat voi fi. Cumva sub negrele poveri Inima mea cedează? Nu. Aș putea trăi! Viața-mi virtuții-i e-n vederi. Căci omul cinstei totuși, jignirii crunte pradă, În carcere, lângă sicriu, Mai sus își saltă fruntea și vorbele, să vadă, Luciri de-un cast orgoliu viu. Dacă în slăvi e scris că o spadă-n mâini, de jar, În veci de veci nu-mi va luci, O armă în cerneală muiată și-n amar Mai poate oamenii-a-i sluji. Dreptate, Adevăr, dacă mâna-mi, a mea gură, Cea mai de taină din gândiri N-au încrețit vreodată sprânceana voastră dură, Și dacă false propășiri, Batjocura atroce, sau, și mai grea jignire, Tămâia ăstor scelerați V-au încrustat în inimi răni fără lecuire, Salvați-mă. Un braț păstrați Ce fulgerul azvârle, amant al răzbunării. Cu tolba plină-n lut să treci, Făr-ca în cloaca lor să strivești, să dai pierzării Ãști mânjitori călăi de legi! Ãști viermi de hoit ai Franței închise-ntre zăbrel Și sugrumate! O, sfânt har, O, peană! fiere, silă, Zei unici vieții mele! Prin voi mai sunt în viață, doar: În venele-i cum smoala arzândă redeșteaptă O torță-n scăpătări, la fel Trăiasc; și sufăr. Prin voi de griji ferit, un, iată, De mari nădejdi torent cu el Mă poartă. Fără voi, ca otrăvile livide, Colțul mâhnirii nevăzut, Prietenii-mi oprimați, fala celui ce ucide, Sceptru-i de bronz, șiragul mut De buni proscriși dați morții, oprobiul cât cerul Că-n umbra legii lui șezum, Totul, mi-ar fi stins viața; sau întorceam Drept în spre pieptul meu. Dar cum! Nimeni, deci, spre-a fi martor prin vremea care vine, Despre atâția drepți zdrobiți? Fii, văduve, a lor amintire să aline, Pe cei mai deșănțați bandiți Cu negrul lor portret să-i confrunte și-nspăimânte, Până-n infern să-și taie vad Spre-a-nnoda biciul, triplul bici al pedepsei sfinte, Spre-acești perverși ca ridicat? Să scuipe pe-al lor nume, să cânte-a lor tortură? Haide, sfârșiți, strigări în cor; Rabdă, vis de dreptate, inimă grea de ură. Și plângi, Virtute, dacă mor.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate