tu îmi spui să nu mai beau
din țoiul ăsta murdar licoarea speranței
în care plutesc împrăștiate naufragii
printre bikini și chiloți mânjiți de rahatul
pestilențial al unei “revoluții" furate
emanați îmbuibați cu sperma mucegăită
a unei lumi constipate estetic
în palate țigănești zidite din bani negri
cu generoase minciuni electorale
ale impotentei democrații siliconate
bătrână târfă care îmi face zilnic
de pe ecranul color al mass mediei vândute
cu ochiul ei de sticlă ciobită
în rimelul sub care își ascunde menopauza
și lasciv îmi aruncă bezele otrăvite
dintre tampoane sângerânde de viață
ce mușcă înfometate din pașaportul european
cu gust de căpșuni și desrădăcinare
aurolacul din canale prin mila străzii
și urlă înăbușite sub preșul reformei
unei forme străine pustiite de oamenii ei
refugiați în spitale fără paturi și medici
ori în biserici profanate și școli analfabete
rugându-se să nu-i mai apuce și ziua de mâine

îmi spui să nu mai beau
din țoiul ăsta murdar licoarea speranței
o târfă fardată în culorile constituției tapet
roș galben albastru pe palatul parlamentului
fost cândva casa poporului
ce mă înșală prin cluburi de poker și fițe
ori limuzine cu beizadele masturbate
spermatozoizi ai bunastării noastre viitoare
ejaculați din tiparele unui globalism ocult


tu spui să nu mai beau că-mi face rău…