simt pe frunte un sărut rece
mă zgribulesc în așternut
din depărtări misterioase
primăvara o distinsă doamnă
mă anunță prin clinchet de gând
încă nu s-a hotărât
dar poate o să vină și la mine
într-o zi de vineri cu trenul de șase

o aștept în gara de nord
pierdut în mormanul de frunze
mi-am pus redingota cu amintiri
e atâta forfotă în mintea mea
pe tava speranței mi-e inima pâine
nu am mai găsit sare
în mână am un trandafir.
o să mă recunoască

of doamne iar mi-am pierdut identitatea
cu adieri de uitare împraștii puhoiul de lume
să îi fac loc să coboare
degeaba… nu e
prin față îmi defilează și ultimul vagon
sunt singur și trist pe peronul gol
dezamăgirea îmi picură-n oase

mă gândesc că poate
s-a rătăcit în noianul de vorbe goale
păcat o să se oțetească
tot vinul din carafa iubirii
plec abătut cu pași ca de plumb
în capătul liniei îmi taie calea o puștoaică
e toată numai floare și trage dupa ea
un geamantan cu vise
mă întreabă de mine și îmi ia trandafirul…

primăvara o zână frumoasă si bună
îmi zâmbește complice nostalgic
prin ochii căprui ai strănepoatei
e atâta soare în ei
și în păr aduce aromă de cais
pe cer cârduri de ani
se întorc din țările calde
suntem bucuria și norocul îi iau geamantanul
și veseli plecăm la braț spre paradis