Vezi prin mine totul
ca prin sticlă,
mi s-a subțiat sângele
fără globulele tale.

În privirea descompusă
vorbe din necuvinte
ard cu flăcări albăstrui
ca o forje aprinsă
în piept.

Dacă le-aș scrie
cuvintele s-ar lipi de piele
ca o plagă,
care supurează neliniști
de moarte.

Tu cureți locul cu-n cântec,
mi se vindecă carnea
și urcă-n fibrele ei
izvoarele roșii.

Ce minune mai e și asta
să-ți ungi clipele,
cu lacrimi de floare
și ele să-ți moară
în brațe,
iar tu
să nu poți face nimic
decât un tur de orizont
prin stele.