ți-amintești se vedeau zorii
și eu vream să nu mai vină
îți sorbeam continuu ochii
amețit de-a lor lumină

pe verzi lujeri mici petale
se-ntindeau în evantai
se plecau în a ta cale
te rugau ca să mai stai

ghiocei și lăcrămioare
eu nebun de fericire
ți-nșiram la cingătoare
mă purtam precum un mire

tu erai la fel de pură
cum e albul de pe floare
și aprinsă de iubire
ca răsăritul de soare

acum însă ani și umbre
odihnesc pe chipul tău
mă tot cuprind gânduri sumbre
și dau din rău în mai rău

viața mi-e cumplit pustiu
în zadar ca altădată
te aștept până târziu
und`-să te mai aflu fată!