îmi plăceau întotdeauna avioanele de hârtie
foșneau în vânt ca niște aripi adevărate
nu aveau nevoie să învețe nimic
zborul îl aveau în pătrățelele
din caietul de mate


câteodată lipeam culori de ele
să șteargă norii de tristețe
pe-atunci înaltul nu era
atât de complicat și viața
se acoperea cu avioane
ce trimiteau zâmbete de la un capăt la celălalt
al pământului

și era senin
în noi nu ploua niciodată

eu cea de acum sunt formată din cifre numere pe care nu le-am atins
azi mi-am desenat pătrate pe corp
îmi fac aripi de hârtie
întind brațele
acolo sus toate avioanele cu suflet
se colorează.