toți vulcanii să fi erupt peste mine
rămânea o mână de cenușă
cum ai putut să smulgi starea aceea
să te întinzi cu ea la ore de amăgire să o îmbrățișezi
să îi torni prin vene încredere să îți plimbi dorurile și durerea
cu ea/ acum te-ai sinucis din tot ce am fost...

femeie

nu mai vreau nici o scrisoare semnată în ceară și sânge
copilul ăla născut din noi în zilele cu strângeri de mână
își cere dreptul la moarte cu degetele la tâmple
pământul îi e tot mai rece sub tălpi
sicriul îmi e larg și ne pierdem...

am spasme de ură
eman prin fiecare amintire miros de putred
cimitirele s-au săturat de mine morții și-au luat crucile
au ales să doarmă prin șanțuri/ e prea mult negru să mai
poată scoate cineva un rai de aici

noaptea în care ți-am sărutat fruntea
câlcâiul de inimă nebotezat de thetis s-a frânt

încă odată troia a căzut...

femeie!