Pe stradă merg, cu sufletul de mână.
Râd pomii pocnind de pimăvară.
Îmi prind de gând o lacrimă de soare
și-adorm pe fluturi ca odinioară.

Alerg pe cer cu aripi dinspre mine.
Mă prind de-un nor în zumzet de lumină.
Dar mă transform în pasărea ce vine
aproape goală, dintr-un amurg de vină.

Cobor apoi pe crengi de altădată-
împodobite în aburi de uitare.
Și mă descopăr tristă și-nghețată
de țipătul barbar din fiecare…

Ridic privirea lăsată în pământ
de-un gând amar. Ce toamnă crește-n mine!
Și-aș vrea să leg în lanțuri un cuvânt
și să-mi descânte muguri despre bine.

Pe ramuri merg, cu vise de mătase
crescute-n flori, în alb sau violet.
Și-mping spre ieri crâmpeie dureroase,
să pot picta pe-un nor…cu-n șevalet!

Pe ramuri merg...

Ileana Popescu Bâldea