În clipa aceea viața spunea:
M-am săturat de orele nebune.
Totdeauna vom vedea doar paiul
existent în ochiul lui Cronos
și nemulțumirea proiectată ca o iluzie
îți știe toată durerea, tot baiul.

Poți medita și o idee caldă umple visul
pe lumea asta nebună fără hățuri.
Tablourile vieții ocrotite de uzură
îți zâmbesc de pe un perete incolor.
Văzul ți-l acoperi cu ochelarii de eclipsă
și pe parcurs elimini din suflet orice ură.

Deodată lumea nebună de minciună,
de catastrofe tehnologice și umane
se înalță cu picioarele însângerate
și cere scuze peste scuze lui Dumnezeu.
Cu talpa plină de mizerii seculare,
ne agățăm iar de speranțe, de vise spulberate.