Deschid cu înfrigurare cutia poştală,
E un gest reflex, de neîmpăcare cu sine,
Câtă nevoie de celălalt ascunde acest gest,
Câtă neintenționată emoție
În cheia metalică veche, câtă deşertăciune.
Deschid cu înfrigurare cutia poştală,
Vidul ei îmi provoacă durere,
Foarte curând
Îmi vor curge
Lacrimi
Dispuse la sinucidere.
Îngerul, doar el va salva toată această apă îndurerată,
Pe care, apoi, o va duce pe lună.
Acela e singurul loc în care
Lacrimile nu nasc, nu vorbesc,
Nu întreabă.