Te pierd și nu e prima oară,
Mă rog să stai și nu e chip...
Te-am cunoscut în primăvară;
Ca-ntotdeaun-a fost un ”clic”.

Ești partea din recent tumult
De încercări, valorizantă,
Crezând c-a minte-un jurământ
Ne face viața trepidantă.

Nici nu încerc mai mult să dai,
E-ndeajuns, la ce obțin;
De-ai fi jurat pe drept, să stai,
Mă linișteam, scăpam de chin.

E plină lumea de frugale
Cu zbor neîntrerupt, de vise,
Cu înfruptări, printre escale,
Cu infinituri des promise.

Doar singur timpul ne discerne
Și-ntoarce din pedepse date
Când trupul frumuseți își cerne
Și pierzi sublimuri câștigate.

Să nu-ncerci să cerșești trecut
C- ”a fi ”e un... infinitiv;
Ce-ai cumulat în petrecut
Se scade-n fizic, la activ.
31.07.2010