Dumnezeu, se spune, nu a avut simțul umorului
s-a născut mai întâi pe el, din plictiseală, într-o duminică de vară,
când soarele stătea-n crucea zilei în echer, elohim
nu știu cât timp i-a trebuit să-nvețe să folosescă brațele
că repede a făcut cerul
îl înghesuia din toate părțile nimicul ăsta,
căci peste tot și toate exita doar un mare nimic
un talmeș-balmeș făr de măsură fudul și stupid
era cât pe-aci să fie turtit
de ceea ce tocmai urma să zămislescă,
adică pământul, ce fapt crucial pentru mine și alții
așa că din haos tocmai s-a născut pământul
și Dumnezeu s-a întins să doarmă puțin
până spre dimineață
când, fără să-și dea seama, probabil în vis,
“Să se facă lumină!” a zis
și se făcu
imediat și-a dat seama că nu-i bine
c-ar mai fi dormit acolo un pic
“Să se despartă lumina de întuneric” a mai zis
și repede se făcu noapte și-a și adormit
ostenit de-atâta lucrare
deși pe toate deodată ar fi putut să le facă
când s-a trezit moșneagul
din lene, boemă, necesitate, poate
câte puțin din toate
n-am înțeles de ce nu ne-a spus niciodată
și timp berchet oricum mai avea
iar somnul e dulce și griji vor urma
după ce a întărit cerul să nu pice peste el hodoronc-tronc
s-a apucat să despartă apele între ele
așa, în trei straturi,
unul în cer, altul pe pământ
și cum nu știa ce să facă cu al treilea
l-a băgat repede sub preș
uitându-se și-n stânga și-n dreapta
să nu-l vadă careva
și iar se făcu seară și-a mai trecut o zi
parcă a doua.
Când s-a sculat, ud leoarcă,
Dumnezeu a despărțit repede
apa de uscat
și a numit uscatul pământ
iar apa ocean, mări, râuri, lacuri și băltoace
apoi, să-i fie mai moale
a trântit și-o bucată de iarbă grasă
tocmai bună de saltea
și cum tare-i dulce somnul la prânz
a făcut și câțiva copaci
unii s-au nimerit cu poame dulci și zemoase
alții stufoși numai buni să te apere
de arșița soarelui
numai că din greșeală a făcut și mărul
nimeni nu-i perfect și-a zis Dumnezeu în barbă
și a mai făcut un măr, roșu de astădată.
Când s-a trezit în toiul nopții
întuneric fiind, s-a speriat atât de tare încât
abia a așteptat să se facă ziuă
să facă stelele și luna
iar pentru simetrie a făcut și soarele, cică -
blegul de mine crezusem că lumina venea de la soare
mai mult ca sigur că mă-nșelasem -
cum creația artă pentru artă deobicei
nu ține de foame a mai făcut și fel de fel de animăluțe
tocmai bune de-o tocană
mai întăi parcă peștii, pentru saramură
și a fost bine.
Narcisist cum era, în ziua următoare a observat
că nici una dintre vietăți nu-i seamănă
așa că a luat un pumn de țărână,
puțină apă din marea cea sărată
a frământat bine și m-a făcut pe mine
după chipul și asemănarea sa
cum nu-i mai rămăsese aluat și pentru Eva
repede mi-a rupt o coastă
s-o macine
și așa de tare m-a durut
încât, ori de câte ori, îl apucă pe Dumnezeu
cheful de creație
o rup la fugă
cât mă țin picioarele