Sunt un copac cu Frunze veștejite
Un foc plăpând ce stă parcă să moară
În mine încă sângerează răni
Și urmele adânci încep să doară

În mine mai trăiesc numai cuvinte
Cu aripi frânte mă înalt spre cer
La mine-n suflet s-au săpat morminte
E iarnă permanent și este ger

Sunt o cărare ce spre nicăieri se-ndreapta
Cu păși mărunți parcă trezit din somn
Privesc în gol cu ochii plini de ceată
Și încă am o inimă de OM