O știu prea bine
și n-am nicio îndoială
cu mine sau fără
Pământul rămâne la fel de rotund
și își exercită sfidător mișcarea de revoluție
cu aceeași exactitate enervantă
cu mine sau fără
oamenii își trăiesc la fel
dramele
sau fericirile
acelea mărunte ori cele
de pe muntele lor
și totuși Doamne
eu nu pot trăi fără mine
(cum nici fără de Tine)
îmi sunt prea necesară (nu și suficientă)
destul de dragă și uneori
mi-e dor de mine așa cum sunt
un pic zevzecă
o țâră plecată
călătorind cu juma’ de bilet
dintr-o iluzie-n alta
(nu n-am crescut de ajuns
cât să merit bilet întreg
nici aripi nu mi-au crescut
cât să-mi iau zborul din mine)

în rest
cum mă știi
nu mai iau lecții
nici de iluzii nici de
singurătate
(paharul acesta l-am tot băut)
îmi pun mănuși de catifea
atunci când umblu cu mine
nu cumva să mă zgârii
nu cumva să mă vatăm
mă laud nemernic că Te iubesc
dar n-aș fi în stare să urc pe Cruce
în locul Tău
(eu Crucea o port la gât
mi se pare
mult mai rezonabil)
nici să-Þi privesc
răstignirea în ochi
la primul cui aș leșina
sau m-aș lepăda ca Petru
nu de trei ci de zece ori
apoi aș plânge
la fiecare cântat
al cocoșilor

acestea Doamne voiam să Þi le spun
cu părere de rău că poate
am mai bătut un piron
că poate
Þi-a mai curs o lacrimă
acestea voiam să Þi le spun
chiar dacă Tu toate
le știi