Mamă,
știu, ți-e dor de toate acele locuri în care n-ai fost niciodată
pentru că mai întâi a trebuit să alăptezi trei prunci
apoi gospodăria a trebuit s-o ții la sânul tău trebăluind ziua iar noaptea
căzând răpusă de muncă pe divanul cu arcuri rupte care îți torcea
coastele atinse de osteoporoză fetele s-au dus în drumul lor ți-a rămas
acasă feciorul el îți dăruiește în fiecare dimineață lectura
câte unui sonet
în care tu găsești atâta bucurie în rest e o lepră leneșă ce se claustrează
în odaia lui pentru că nu mai are prieteni nu mai are unde pleca
acum e în șomaj deși nu a muncit decât cinci-șase zile pe lună
la firma lui taică-su, bărbatul tău cel care îți face zile negre pentru
că e un comunist afacerist nu scoate el prea mulți bani dar ție
îți scoate ochii pentru orice mărunțiș

îmi amintesc că uneori îmi făceai temele pentru școală
ți-era milă de mine
când tata cobora nuiaua din înaltul cerului și o lăsa să cadă peste palmele mele
amorțite de frigul fricii nu scoteam un sunet măcar dar tu știai bine
că sufletul meu de copil mă durea iar tu nu aveai cum pune palmele tale
să stea în arșița loviturilor

mamă, în curând vei împlini șaizeci de ani îți plăcea să călătorești dar
n-ai vrut să rămâi fată bătrână te-ai măritat punându-ți astfel
un jug după gât te dor toate locurile pe care nu le-ai văzut
depărtările
te atrag și acum seara privești în zare căutând cu mintea să vizitezi
orașe ori cătune ori mănăstiri ori muzee de care ai auzit vorbindu-se
clipești a zadar pentru că și pe tine nevoile te-au claustrat,
mamă, știu