Doar ploaia răpăie ascuns,
aici e locul unde nu se întâmplă nimic -
între noi e aceeași tăcere
ca între doi bătrâni
foșnindu-și poalele
lângă gardul propriei neputințe.

Când vine viața lângă tine s-o culegi de pe ciorchine,
pârguite par zilele dinaintea privirii tale
o să tai felia aceasta în formă de semilună
și-o să-ți bandajezi cu ea rănile
nu contează cât durează
până la asfințit
doar plopii îți numără din doi în doi
regretele
e câmpul în amurg și se întind pasteluri
peste cerul zvântat de ploaie
și miroase puternic a flori de câmp
și-a acuarelă...

Bătrânul acela avea ochii tăi,
ca și cum ai fi lipit abțibilduri pe geam
sperând să oprești lumina
să-și vâre razele pe sub piele
oprește-ți tremurul buzelor
și nu mă întreba de ce
în cupa mâinii tale stângi
e mereu primăvară.