Mă uit zâmbind la păhărel,
Căzând adesea în capcană:
Acum mă mai servesc de el,
Pe timpuri de o damigeană.

Și când mă-ntorc din berărie
Pe unde-mi uit adesea clopul,
Am să-i zic mândru la soție:
-Eu l-am lăsat să-mi țină locul.

La mine-i armonie-n casă
Mă bucur, însă cu măsură,
Că am o fată-așa frumoasă,
Ce m-a pictat: caricatură.

Iar soața ce mă iartă-ntruna,
Când mă îmbăt și-ntrec măsura
Mi-o spune, dar mă ia cu buna:.
„Ce semeni cu caricatura.”

Băiatul când mă vizitează,
Privindu-mă c-o mină dură,
Deși priveliștea-l distrează:
„Ai adormit pe tastatură!”

Iar prietenii ce-o să mă-ngroape
-Acei pe care i-am împuns-
Or spune, parcă-i văd aproape:
„Ia uite Mitru ce-a ajuns,

În viața toată-a fost un spin,
A-mpuns dușmanii și vecinii,
O să mai trecă-un timp, puțin,
Și-or crește și pe el ciulinii!”