odaia era așa de măruntă
când ridicam brațele
sprijineam un glob de var

în salteaua de paie lăsam gropi
bunica se făcea melc noaptea târziu
și mă primea în căsuța ei de povești

nu-mi trebuiau păpuși
pieptănam cuvinte
le îmbrăcam în haine croite pe măsura
minții mele

în fiecare zi creșteam câte un pic
în ochii bunicii
se piteau bucurii aproape rotunde

apoi s-a dus să vadă de-ale ei

îi făceam loc în curbura brațului
ca să pot adormi

simțeam cum se așază
Dumnezeu

(18 aprilie 2011)