Ochii sunt cei mai expresivi
ia-mi-i dar lasă-i încă unul Dicăi
ochiul drept că-i negru
și încă nu l-ai decolorat –
în celălalt intrași deja
cum să ne mai recunoști
pe margini ori din mijlocul retinei moarte
îți holbezi azurul ca pe-un lac sărat
ca să ne scalzi în el

Mâinile-mi sunt pornite și spre lucrări în vânt
ia-le venele ia pielea ia unghiile ia coatele
totuși fii bună
mai dă-i
dreptei Dicăi
o scânteie de Golem
că toată partea stângă i-a paralizat
dar mângâie cu dreapta un obraz

Umerii îmi sunt părtași nădejdii
că-s prinși oricând la jug și ham
ia-mi-i moarte
ți-i dau amanet
fă-ți din ei un reazem
de bătrână bună
pentru că pe ei te vei urca
atunci la seceriș
ca să-nroșești cu macii
al meu grumaz

Ia-mă de suflet și lasă-mă aici
du-mă în humele ca untul
să pătimesc cu trupul
ce-ai scris și pentru mine
știu locurile-n care eu am plâns

La Pitești unde de mic nu găseam nici două cruci
pe bunicii din partea mamei
ce-au fost pe frontul de Est și-au salvat vieți
la Tulcea unde plângea tata pe tanti Mioara
și pe doctorul veterinar Păun c-au trăit puțin
iar eu nu m-abțineam s-o plâng pe Felicia
colegă de clasă ce era să-mi fie și cumnată
la Constanța unde-i împăturit în tine groase
Grossvater sau tataie Niculaie
sau la Timișoara-n cimitirul militar
pentru că de-acolo când am devenit tătic
l-ai și luat din suflet pe oncle Virgil

Moarte doamnă
moarte bună
moarte ce-L ocolești pe Domnul
că-i Dumnezeul Om pe cruce
ia-ți aleșii dar să ne mai lași din ei
las-o încă pe bunica
și du-mă să-i aștern rugii zmeurii stâlpări
lângă covorul cu frunze de căpșuni
că așteaptă s-o mai văd