Văzându-mă mâhnit, pornește cerul
Să verse lacrimi, stropi mărunți în noapte;
Eu plâng atunci, căci întristări sunt coapte
Ca poame albe de cules în gerul

Și în nămeții cei precum un lapte
Ai deprimării hâde. În eclerul,
În prăjitura ce-amintește "lerul"
E totuși o dulceață, ce în fapte

Ar preacuprinde vămi neîntrecute
De sita n-ar fi fost muiată-n fiere.
În colț, paiangul pânza își ascute

Și care muscă îndrăznește, piere.
Dar să uităm de-a-amărăciunii cute,
Iisus ne strigă despre Înviere.