Cu dragoste plouă peste-a mea omenire,
Se prăvale-n lacrimi, în suvoaie, în torent
Măturând în puhoaie ce-i împotrivire...
Înecând existențe-ntr-un inconștient.

Prăbușiri de dorinți din vaporii din suflet
Înnegrind cer albastru cu norii de patimi
Se-noiesc într-un ciclu, ce-i fluid fără cuget,
În tornade scrâșnind din fuiorul de datini.

Din vuietul lumii avântate-n amor
Nu se oprește colos de-a iubi să petreacă,
Sunt pâraie adunate de simțiri, vrut și dor,
Dig spărgând în suspinuri de of, ce se freacă.

Goi, fragili, vă udați de sudorile ploii,
Din extazul de-o clipă, de munci nesfârșite,
Curs să rupă, să țipe-n plăcerile voii
Din taifun planetar, mii dorinți să-nfiripe.

Este-o Terra-n talaz de lichidul, albastrul
Cum sângele nobil constrâns de consens
Bătând țărmul, cu inima lumii-n dezastrul
Mister al iubirii-nnecând... rațiuni de nonsens...
15.11.2010