Noaptea e un ochi trist din care plîng.
Vreau uneori să se facă liniște în mine,
dar apocalipsele nu-mi tac.

Înăuntrul meu locuiesc omuleți albaștri.
Cînd mi se par fericiți, cardiograma
îmi sucește un inel.
Mă așez într-un pat trist și
plîng despre nimic ca și cum
aș plînge despre toate.
Lumina stinsă îmi acoperă fața
și asta mă face
să nu mor.
Dacă aș sta în fața oglinzii
m-aș privi ca pe o ghilotină.