La cumpăna nopții voi mărturisi
bucuria trupului tău arcuit de mângâieri
la care stelele nu vor șopti,
doar arborii în cântecul din frunze tremurate
ca un izvor care vine din trecut
și trece pe sub puntea dintre azi și mâine
cu o foame nestăpânită de dragoste,
unde femeile tinere vin
să-și ungă coapsele cu palmele calde.

N-o să rămân mai mult în aceste locuri
unde cuvintele ard cu miros de mosc
și din orhideea ochilor tăi
curg enigmele pe umerii boreali
incandescente, cu semințe și sâmburi;
ele mă învinuie cum stau ca un pustnic
cu gânduri ciudate de mântuire,
iar aceste păduri îmi vor fura zilele
și n-o să le petrecem împreună
în castelul de la tâmpla anotimpului.